duminică, 4 iunie 2017

Sănătate cu siropul Happy Kid de la Ayurmed


        Principiile ayurvedice își au originea în India antică și se referă la o viață sănătoasă, la echilibrul dintre trup și suflet. Sănătatea nu ar trebui privită ca pe un lux, ci ca pe un lucru accesibil tuturor, de la mic la mare. 
      Siropul Happy Kid de la Ayurmed  reprezintă o sursă de sănătate, energie și imunitate pentru orice copil.








             Ingredientele prezentate mai sus au următoarele beneficii:
  • Cardamonul întărește sistemul cardiovascular, reglează nivelul colesterolului, tratează infecțiile urinare, reduce balonarea, are proprietăți antimicrobiene.
  • Embela ribes este decongestiv hepatic, cu efect rejuvenant.
  • Lemnul dulce stimulează imunitatea, protejează ficatul și combate ulcerul gastric. 
  • Isopul de apă   este antiseptic, astringent și diuretic. 
  • Fructele de Bael au acțiune antiinflamatorie, antimicrobiană  și de asemenea, acționează împotriva ulcerului gastric.
  • Frunzele de Vasa sunt bune pentru afecțiunile respiratorii.
  • Chimionul ajută la arderea caloriilor, stimulează imunitatea și memoria, previne anemia și balonarea.
  • Cimbrul de cultură este calmant, antiseptic, combate oboseala și problemele respiratorii. 
  • Menta ameliorează migrenele/durerile de cap și ajută la o mai bună digestie și la diminuarea durerilor musculare. 
  • Lămâia verde reprezintă o sursă de vitamina C, vitamina B6, potasiu și acid folic.  
      Mod de utilizare și doza recomandată pentru consumul zilnic: cu 30 minute înainte de masă, în cure de minim 30 zile, după cum urmează:
      Copii 2-4 ani: câte o linguriță pe zi;
      Copii 4-8 ani: câte 2-3 lingurițe pe zi:
      Copii 8-14 ani: câte 1-2 lingurițe de 3 ori pe zi;

      Acest produs este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată. Este contraindicat persoanelor alergice la produse apicole.
      Siropul l-am primit spre testare de la Brander și Ayurmed.   Deocamdată nu am copii, dar faptul că lucrez în mediul educațional este o oportunitate să îl recomand cât mai multor mămici. 
      Reîntoarcerea la natură este întotdeauna prilej de bucurie pentru mine! 

    

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Primele impresii despre produsul Bio-Seleniu+Zinc

    În ultima vreme, interesul pentru suplimentele alimentare a crescut considerabil. Acest lucru poate fi privit ca un efect al  activităților sedentare, tot mai lipsite de efort fizic. 
    Suplimentele alimentare sunt menite să asigure o alimentație echilibrată, prin reglarea aportului de substanțe nutritive, care, teoretic, ar lipsi din dieta practicată. De asemenea, aceste produse nu înlocuiesc un regim alimentar suficient și variat, ci vin în completarea ei.
      Printre cele mai comune și recomandate suplimente alimentare sunt: Zincul, Seleniul, Magneziul, Vitamina D, Acizii grași și Omega 3, Probioticele și Coenzima Q10. 
    De curând, am primit spre testare produsul Bio-Seleniu+Zinc de la Pharma Nord  și Brander.   
Pharma Nord este o companie daneză privată, fondată în 1982, cu produse vândute în peste 45 de țări. Deține și un departament de cercetare, informațiile în domeniu fiind întotdeauna actualizate, pentru a oferi clienților cele mai bune produse. La momentul actual au fost publicate peste 200 de studii despre produsele Pharma Nord. 
    Printre produsele acestei companii se numără: Bio-Seleniu+Zinc, Super Bio-Quinonă Q10, Bio-Chrom, Bio-Magneziu, Bio-Biloba, Bio-Marin Plus, Bio-Calciu+D3+K1+K2, etc.
      Primul produs enumerat l-am primit spre testare, alături de cartea "Metabolism  sau probleme?" scrisă de autoarea Pernille Lund (jurnalistă, autoare în domeniul științei și nutriționist).










                      Prezentarea produsului pe site-ul Pharma Nord  este următoarea: 
                           Sursa:https://www.pharmanord.ro/produse/details/bio-seleniu-zinc

     În continuare voi face un rezumat al informațiilor ce prezintă beneficiile seleniului în organism. Aceste informații sunt surprinse în cartea mai sus menționată. Cartea tratează problematica metabolismului, pe care o vom detalia în cele ce urmează:
    Deficitul de seleniu poate crește riscul tulburărilor metabolice. Organul care conține cea mai mare cantitate de seleniu este glanda tiroidă. Cu ajutorul seleniului, este controlată activitatea hormonală, iar celulele sunt protejate.
    Hormonii T3 și T4 (cei secretați de glanda tiroidă)au nevoie de iod și seleniu. Raportul dintre acești doi hormoni trebuie să fie echilibrat, în funcție de cerințele energetice celulare.
Seleniul este un bun aliat împotriva stresului oxidativ, protejând astfel glanda tiroidă. Stresul oxidativ intens este cauzat de radicalii liberi, consumul de alcool, medicamente, mercur și alte toxine din mediu. 
     De asemenea, seleniul este un mineral ce conține antioxidanți care neutralizează radicalii liberi. Aceștia din urmă  reprezintă molecule care interacționează cu celulele și țesuturile înconjurătoare, deteriorându-le. 

     Alte beneficii ale întregului produs Bio Seleniu+Zinc:
  • Redă aspectul sănătos al părului și unghiilor;
  • Sprijină menținerea vederii normale, glanda tiroidă, dar și menținerea sănătății pielii;
  • Reglează activitatea hormonală;
  • Sprijină sistemul imunitar; 
         Părere personală: Am luat câte o tabletă pe zi, timp de o săptămână și voi continua să iau. Consider că pot să îmi fac deja o părere. Scopul principal a fost combaterea stresului și creșterea imunității. În ultimul timp, am fost destul de ocupată și nici nu am mai avut timp să mă odihnesc cum trebuie. Iar acest produs a venit "la fix"! Pe lângă faptul că mă simt mult mai bine, atât părul, cât și unghiile își recapătă vitalitatea.
        Sunt curioasă să mai aud și alte păreri despre acest produs minunat.